Pentru unii numele lui José Antonio Abreu nu reprezintă nimic. Însă pentru cel puțin un milion de persoane el reprezintă TOTUL. Este omul care le-a schimbat destinele într-un mod în care nimic altceva nu o putea face. Sau, cine știe…
Anul acesta, pe 24 martie, José Antonio Abreu s-a stins din viață, la vârsta de 78 de ani. Dar moștenirea pe care a lăsat-o, modelul de educație oferit nu doar tinerilor din Venezuela (țara sa de origine) ci și din cel puțin alte 50 de țări din lume, tuturor celor care au înțeles că muzica poate oferi o șansă uriașă.
Abreau a fost pianist, compozitor și dirijor, răsplătit în 1993 de UNESCO cu Premiul internațional pentru muzică, în 2001 cu premiul Nobel ”alternativ” – Right Livelihood Award, un prestigios trofeu internaţional acordat celor care lucrează la soluţii practice şi exemplare la provocările lumii moderne, în 2008 cu Premiul Principelui de Asturia pentru arte și în 2009 cu Legiunea de Onoare şi un trofeu Latin Grammy onorific.
Abreau este fondatorul mișcării muzicale El Sistema, un program educațional dedicat copiilor și tinerilor defavorizați, care a început în anul 1974, într-un garaj subteran din Caracas. Practic, acesta a fost visul lui, de a le oferi copiilor săraci din Venezuela, cu ajutorul muzicii, aceeași șansă pe care a avut-o el, de a deveni muzician cu sprijinul familiei, profesorilor și comunității. Programul demarat de el a avut de la început susținere materială guvernamentală, și timp de peste 40 de ani a avut-o permanent, chiar dacă s-au schimbat șapte guverne, indiferent că au fost de dreapta, de centru sau de stânga. Toate au înțeles că mișcarea inițiată de Abreau avea ca și scop ceva fără nicio legătură cu politica și orgoliile pe care ea le naște, ci cu transformarea în bine a unor destine. Începutul a fost făcut cu o generoasă donație a guvernului venezuelean de la acea vreme, constând în 50 de stative pentru partituri, care puteau fi folosite în cadrul repetițiilor de 100 de copii și tineri. La prima repetiție Abreau a fost dezamăgit de faptul că în garaj a numărat doar 11 copii, spunându-și că fie renunță la program, fie face ca numărul copiilor să crească la mii. Până seara s-a hotărât și le-a promis celor 11 elevi ai săi că orchestra lor va fi cea mai mare din lume. Ceea ce s-a și întâmplat, mai târziu.
Filosofia lui Abreau a fost aceea că muzica nu este un monopol al elitelor ci un drept social al tuturor, care nu face diferențe în funcție de clasa socială, de culoarea pielii sau de situația financiară a fiecăruia. În orchestra condusă de el erau acceptați cu bucurie copiii care aveau vocație și voință. ”Orchestra și corul sunt mai mult decât niște structuri artistice. Sunt exemple și școli ale vieții sociale. Cântând împreună, coexistând, copiii tind spre perfecțiune prin disciplină strictă, organizare și coordonare pentru a ajunge la interdependența armonioasă dintre voci și instrumente. În acest fel a fost construit spiritul de solidaritate, și-au dezvoltat încrederea în sine, au cultivat valorile etice și estetice cu privire la muzică și în general. Muzica este esențială pentru sensibilizare, pentru crearea de valori și pentru instruirea tinerilor”, declara Abreau în 2009.
Laurii succesului său nu au fost premiile și distincțiile obținute. Realele sale motive de mândrie au fost copiii care au intrat în program și care acum sunt exemple pentru tinerii din întreaga lume: ”Fiecare copil și adolescent din program are povestea lui și pentru mine toate sunt la fel de importante. Edicson Ruiz – băiat din comunitatea din Caracas, a participat pasionat la cursurile de contrabas; cu spijinul mamei, familiei, comunității, a ajuns membru principal al Orchestrei Filarmonice din Berlin. Gustavo Dudamel – a început în orchestra de copii, s-a dezvoltat ca violonist și dirijor, acum este dirijiorul Orchestrei Naționale de Tineret din Venezuela și în paralel directorul muzical al Filarmonicii din Los Angeles. Și a fost și dirijorul Orchestrei Simfonice din Gothenburg”, mai spunea Abreu cu același prilej. Tot atunci, el a explicat celor prezenți care sunt efectele programului, resimțite în trei sfere fundamentale: personală/socială, familială și comunitară. ”În sfera personală/socială, efectul este acela că tinerii și copiii din aceste orchestre și coruri își dezvoltă partea intelectuală și emoțională, își înnobilează sufletul și îl îndreaptă către o dezvoltare completă a personalității. Beneficiile emoționale și intelectuale sunt colosale. Vorbim despre ideea de angajament și responsabilitate, generozitate, dedicare, contribuție individuală la realizarea unor obiective colective. Toate duc la dezvoltarea încrederii în sine. Am fost marcat de cuvintele Maicii Tereza din Calcutta care spunea că ceea ce este mai mizerabil și mai tragic în legătură cu sărăcia nu este lipsa unei felii de pâine sau a unui acoperiș, ci sentimentul de a fi un nimeni. Lipsa identității și a încrederii în sine… De aceea dezvoltarea copilului în cadrul orchestrei și a corului oferă o identitate nobilă și îl transformă într-un model pentru familia și comunitatea sa. Îl transformă într-un elev mai bun pentru că îi insuflă sentimentul responsabilității, perseverenței, punctualității, lucruri care îl vor ajuta enorm la școală.
În sfera familială, sprijinul părinților este necondiționat. Copilul devine model pentru ambii părinți, iar asta este foarte important pentru un copil sărac. Când el descoperă că este important pentru familia lui, începe să caute modalități de a se perfecționa, își face speranțe pentru sine și comunitate. Speră la îmbunătățirea condițiilor sociale și economice pentru familia lui. Toate acestea dezvoltă o dinamică socială constructivă și ascendentă. Marea majoritate a copiilor din orchestră aparțin celor mai vulnerabile pături sociale din populația Venezuelei. Asta îi încurajează să-și facă noi visuri și obiective și să evolueze în diferite oportunități pe care le oferă muzica.
În sfera comunității, orchestrele sunt spații creatoare de cultură și șanse de noi înțelesuri: spontaneitatea muzicii o exclude ca fiind un lux și o face un patrimoniu al societății. Este ceea ce îl face pe copil să cânte la vioară, acasă, în timp ce tatăl, tâmplar de exemplu, își face treaba. Este ceea ce o face pe tânără să cânte la clarinet, acasă, în timp ce mama își face treaba prin gospodărie. Ideea e că întreaga familie participă, cu mândrie și bucurie, la activitatea orchestrei și corului din care face parte copilul. Bogăția muzicii înfrânge sărăcia materială. Din momentul în care copilul învață să cânte la un instrument, acela nu mai este un copil sărac. Devine un copil care tinde spre un nivel profesional care îl va transforma într-un cetățean desăvârșit”, mai spunea Abreau.
Și, nu mai puțin important, muzicianul a subliniat un alt rol al muzicii și preocupării pentru aceasta: cel de prevenție împotriva prostituției, violenței și a oricăror alte obiceiuri proaste care ar fi putut degrada viața copiilor din mediile sărace.
”Acum câțiva ani, istoricul Arnol Toynbee spunea că lumea se află în fața unei imense crize spirituale. Nu e o criză economică sau socială, ci spirituală. Eu cred că pentru a combate o astfel de criză, numai arta și religia pot oferi un răspuns adecvat umanității și exigențelor istorice actuale. Și în special educația, ca sinteză a înțelepciunii și cunoașterii, este metoda prin care putem tinde spre o societate perfectă, mai conștientă, mai nobilă și mai dreaptă”, era convingerea lui Abreau, cu nouă ani în urmă, la momentul la care făcea aceste declarații. Pare-se că azi ne aflăm nu în fața acelei crize, ci în chiar centrul ei. O criză spirituală evidentă și profundă. Iar ceea ce Abreau sugera că trebuie făcut, azi este necesar să fie aplicat cât mai urgent. ”Este nevoie de o nouă eră în educația muzicală, în care scopul social, comunitar, spiritual și revendicator al copilului și adolescentului să devină un semnal și un țel pentru o amplă misiune socială. Să nu mai punem societatea în serviciul artei și cu atât mai puțin în serviciul monopolului elitelor, ci arta în serviciul societății, în serviciul celor mai slabi, în serviciul copiilor, în serviciul celor bolnavi și vulnerabili, în serviciul celor care își revendică prin spiritualitatea lor condiția umană și demnitatea”, a fost îndemnul lui Abreau.
Nu știm dacă muzicianul – propus în 2012 pentru Premiul Nobel pentru pace – până la finalul vieții sale, a aflat câtor sute de mii de copii nevoiași le-a schimbat traiectoria vieții prin programul său, preluat de 50 de țări, inclusiv de Statele Unite. Nici dacă a aflat rezultatul unor cercetări care au demonstrat că programul său muzical ajută la o mai bună dezvoltare a creierului copiilor. Dar sperăm măcar că a plecat împăcat, știind că rezultatul direct al programului pe care l-a construit și dezvoltat a redus cu 20% rata abandonului școlar în Venezuela și la o rată crescută a ocupării de locuri de muncă a participanților la program.
Despre José Antonio Abreu Anselmi
José Antonio Abreu Anselmi s-a născut pe 7 mai 1939 în micul oraș venezuelean Andean din Valera. La vârsta de 9 ani s-a mutat împreună cu familia la Caracas și a început să studieze muzica, în special compoziția. Ulterior, a aprofundat studiile muzicale cu Doralisa Jiménez de Medina, în Barquisimeto. La vârsta de 18 ani, Abreau a intrat la Academia de Declamație Muzicală din Caracas, unde a studiat pian cu Moisés Moleiro, organ și cembal cu Evencio Castellanos și compoziție cu Vicente Emilio Sojo. După zece ani, în 1967 deja primea, pentru extraordinarele sale abilități muzicale, Premiul Național pentru muzică simfonică.
Abreau a studiat în paralel și economia la Universidad Católica Andres Bello din Caracas, absolvind cu Summa cum laudae. În 1963, la Congresul Venezuelei, a fost ales deputat în Camera Deputaților, iar după cariera politică a lucrat ca profesor de economie și drept la Universidad Simón Bolívar. S-a întors în politică în anul 1988 pentru a servi ca ministru al culturii și președinte al Consiliului Național al Culturii, posturi deținute până în 1993, respectiv 1994. Însă marea lui dragoste a fost în permanență muzica, iar principalul său obiectiv acela ca, prin intermediul ei să îmbunătățească statusul social și intelectual al copiilor din familiile sărace, în principal. Acest lucru l-a realizat înființând în 1974 El Sistema, cunoscută în mod formal ca Fundația pentru Rețeaua Națională a Tineretului și Orchestrele Copiilor din Venezuela. Înființarea El Sistema și rezultatele obținute i-au adus în 1979 Premiul Național pentru Muzică, ulterior participând la programe de schimb și de cooperare cu Canada, Spania, țările din America Latină și Statele Unite.
Premiile și recunoașterea internațională a lui Abreau nu au contenit, de-a lungul carierei sale. În 1993, El Sistema a fost distins cu faimosul Premiu Internațional de Muzică IMC-UNESCO în clasa instituțiilor. De asemenea, UNESCO l-a numit, în 1995, în calitate de ambasador special pentru dezvoltarea unei rețele globale de tineri și orchestre și coruri pentru copii, și reprezentant special pentru dezvoltarea rețelei de orchestre în cadrul „Mișcării Mondiale a Tineretului și Copiilor – orchestre și coruri „. Acest proiect a fost creat în contextul unui proiect interdisciplinar „Către o cultură a păcii”. Abreau a coordonat programul prin biroul UNESCO din Caracas și a fost, de asemenea, desemnat în 1998 Ambasador al Bunăvoinței de către UNESCO.
În 2001 Abreu a fost onorat cu un premiu „Right Livelihood”, în 2004 cu premiul World Arts Open Arts Award, în 2007 a fost distins, în Japonia, cu Ordinul Soarelui Rising, Grand Cordon, în 2008 cu Premiul Glenn Gould (Canada) și Premiul Internațional Puccini (Italia), urmate de o mulțime de alte distincții acordate de Statele Unite, Germania, Franța, Suedia și Regatul Unit.
Când brandul B’nai B’rith din Venezuela i-a oferit lui Abreu premiul B’nai B’rith pentru Drepturile Omului în 2008, acesta a rezumat succint scopul lui El Sistema și al vieții sale, spunând: „În lupta pentru Drepturile Omului, lăsați-ne să încurajăm cu fermitate dreptul sublim al copiilor la muzică, în sânul căruia strălucește Beingness în splendoarea sa și misterul său inefabil. Să dezvăluim copiilor noștri frumusețea muzicii și muzica va dezvălui copiilor noștri frumusețea vieții „.
José Antonio Abreu a murit pe 24 martie 2018, la Caracas – cu puțin înainte de a împlini 79 de ani – după o excepțională carieră muzicală, lăsând moștenire modelul El Sistema, multiplicat în peste 50 de țări din lume.