Creativitate la cerere. Șase pași pentru a fi Creative

De cele mai multe ori ne gândim la creativitate ca la ceva înnăscut, ca la o providență. Dar dacă ar o providență ce se poate învăța?

Joseph Grenny, autor, speaker și om de știință a identificat 6 pași care ne ajută să fim creativi:

Încadrează problema, apoi fă un pas în spate. Iritarea cognitive stimulează creativitatea, Te confrunți cu o problemă complexă ce trebuie rezolvată ținând cont de anumiți factori; noteaz-o, definește-o exact, clar, concis, articulat, asta va irita creierul. Un alt mod de a produce iritare cognitivă, este acela de a veni cu un rând de soluții nesatisfăcătoare, care nu vor rezolva problema, bineînțeles, dar vor active creierul în direcția aceasta. Apoi fă un pas în spate și dă-I voie inconștientului să înceapă treaba.

Supune-te curiozității. Steve Jobs spunea „creativitatea este formarea conexiunilor între lucruri”. Grenny e de accord. El spune că, dacă vrei să fii mai creativ, ai nevoie de mai multe lucruri pe care să le poți conecta. Iar cea mai bună metodă de a aduna informații cât mai variate este aceea de a da curs curiozității și de a petrece puțin timp pentru a o satisfice, fie citind un articol, o carte, văzând un film, vorbind cu o persoană cu care nu am interacționa în mod normal, etc. Toate acestea se adună în inconștient ca piesele de Lego.

Ține o cutie. Găsește o metodă de a „îndosaria” experiențele și informațiile. Spre exemplu, atunci când citești o carte sau un articol, subliniază pasajele sau paginile care ți se par interesante. După terminarea lecturii, întoarce-te doar la cele subliniate și notează-le doar pe acelea într-un document separate la care să te poți întoarce mai ușor. Acești trei pași (subliniază, recitește, îndosariază) te ajută de fapt să reții informațiile mult mai bine. Le poți ține într-o cutie fizică sau într-un folder separat pe calculator.

Fă lucruri care nu te interesează. Lucrurile care nu te interesează sau nu îți plac, nu sunt de valoare pentru tine în întregimea lor, însă chiar și așa, acestea tot conțin o idee sau o informație ce îți vor fi de folos în rezolvarea unei problem viitoare. De aceea, fă-ți un obicei din a citi articole din domenii care nu sunt de interes pentru tine, vezi documentare pe care nu le-ai urmări în mod normal.

Poartă discuții incommode. Vorbește cu taximetriștii, cu oamenii care vând în piață, cu oamenii străzii, poartă discuții în afara zonei tale de confort. Așa vei deschide o fereastră în viața altor categorii sociale și vei afla alte moduri de gândire, de abordare, de trai, distincte de al tău, vei obține perspective din vieți pe care nu le vei trăi. Asta te va ajuta, atunci când rezolvi probleme, să menții ecilibru și empatie.

Oprește tot și muncește chiar atunci când te lovește inspirația. Din neant, în timp ce gătești, ești la cumpărături, încerci să adormi, inspirația lovește. Tentația este de a o amâna, însă claritatea gândurilor atunci când inspirația te străfulgeră nu se va păstra și la încercările ulterioare de formulare conștientă. De aceea oprește tot ce faci și notează-ți gândurile exact în moemntul în care îți vin; vei observa că sunt cursive și le scrii neîntrerupt, ca după dictare.

Creativitatea pare un mister, însă cu toții avem nevoie de ea, indiferent de domeniul în care activăm, așa că e important să știm cum să stimulăm procesul creativ.

Sursa: https://hbr.org/2019/01/how-to-be-creative-on-demand

Foto: Designed by Freepik