„A spune că nu am avut niciun avantaj special…cel mai important lucru în favoarea noastră a fost creșterea într-o familie în care a existat încurajarea către curiozitatea intelectuală”, Orville Wright.
Curiozitatea este definită ca dorința de a cunoaște (amănunțit) ceva nou sau neobișnuit, manifestarea interesului pentru un lucru deosebit. În ultimii ani curiozitatea a fost legată de fericire, creativitate, relatii personale satisfăcătoare, dezvoltare personală sporită în urma unor evenimente trautizante, găsirea scopului existenței. În contextul educației școlare, curiozitatea este considerată o trăsătură de caracter puternic și stă la baza rezultatelor academice notabile, rivalizând cu importanța IQ-ului.
Cu toate acestea, în școli, curiozitatea este adesea trecută cu vederea. Accentul se pune pe învățare, fiind ignorată cea mai importantă trăsătură înnâscută a copiilor: curiozitatea (Susan Engel, „The Hungry Mind”). Nici în sistemul de educație a copiilor supradotați lucrurile nu stau diferit, aici punându-se accent mai mult pe IQ și pe rezultatele de la diverse testări, decât pe setea de cunoaștere.
Un studiu efectuat pe copiii de 12 ani care au fost în primii 1% a scorului SAT în Stetele Unite, a arătat că cel puțin 95% din aceștia au continuat parcursul cu o învățare accelerată, au intrat în programe speciale ale unor instituții de prestigiu și au atins performanța în domeniul ales, fie că au obținut patente în domenii științifice sau au scris opere literare de mare importanță. Rezultatele studiului arată că punctajele mari la testări sunt un indicator al deschiderii individului către un aflux mai mare de informații și predispoziția lui către performanță. Studiul nu a avut însă ca subiecți și copii fără un IQ ridicat, pentru a face o comparație.
Studiul Longitudinal Fullerton (SLF) condus de Adele și Allen Gotfired de la Universitatea de Stat California, în schimb, început în 1979, s-a desfășurat pe o perioadă de 30+ ani și a avut o altă abordare. Acesta a urmărit subiecții încă de la vârsta de 1 an, condițiile includerii în studiu fiind doar ca subiecții să fie născuți la termen, de greutate normală, și fără anormalități neurologice sau vizuale.
În cadrul studiului a fost identificat un procent de 19% tineri cu un IQ peste 130 (înzestrați intelectual) la vârsta de 8 ani. Aceștia nu erau în niciun fel diferiți de ceilalți subiecți ai studiului din punct de vedere temperamental, social, comportamental sau emoțional, dar au manifestat accelerări senzoriale și motorii când erau la vârsta de 1,5 ani. Până la vârsta grădiniței, acești subiecți performau la un nivel mai înalt în diverse domenii și erau evaluați de cadrele didactice ca fiind mai competenți în clasă.
Părinții acestor copii îi evaluau similar profesorilor, spre deosebire de părinții copiilor cu competențe normale vârstei, care erau mai puțin probabil să își evalueze copiii ca având nevoie de informații din surse extracuriculare.
Aceste rezultate oferă o fereastră în relația dintre înzestrarea intelectuală și capacitățile cognitive. Cercetătorii au măsurat însă și motivația academică intrinsecă, descoperind un procent de 19% din subiecți ca fiind „dotați motivațional” și manifestând interesul în studierea subiectelor dificile, noi, provocatoare și demonstrând o înclinație către mister, curiozitate și perseverență.
Cele două eșantioane de copii dotați se intersectau într-un procent foarte mic, doar 8 subiecți fiind dotați atât intelectual cât și motivațional. Deși impredictibil doar din evaluarea IQ-ului, subiecții din categoria celor motivați academic intrinsec i-au depășit de multe ori pe cei dotați intelectual , atât în cazul unor materii ca matematica, cât și la scorurile finale de la SAT și la admiterea la colegii mai prestigioase. Aceștia au fost descriși de profesori ca muncind și învățând mai mult.
Aceste rezultate arată că motivația este o caracteristică distinctă ce contribuie la procesul de obținere a succesului academic. Mai mult, ele indică faptul că motivația și curiozitatea ar trebui să fie ele însele subiect al programelor de dezvoltare a copiilor, și nu doar catalizator în dezvoltarea altor performanțe (ex. Cele măsurate de testele IQ).
Studiul Fullerton arată că înzestrarea nu este numai ceva cu care individul se naște, ci în mod clar este un proces dezlvoltațional. Este o dovadă clară că înzestrarea poate fi cauzată de mai mulți factori, „înzestrarea nu este un eveniment accidental…înzestrarea va înflori când abilitățile cognitive ale copiilor, motivația și mediul îmbogățit coexistă și se îmbină împreună pentru a-i întreține creșterea” (Gottfried, „Gifted IQ: Early Developmental Aspects”).
Sursa: TheAtlantic.com: https://www.theatlantic.com/education/archive/2017/07/the-underrated-gift-of-curiosity/534573/