Inspirația a fost văzută timp de multe secole ca un Daimon, un spirit extern ce posedă omul și care îi „dăruiește” acestuia opera extraordinară. În ultimii ani societatea este axată pe măsurarea talentului și a abilităților, uitându-se de importanța inspirației.
Dar inspirația nu este ceva pe care să-l poți controla, ceva pe care să îl poți înfăptui pentru că ți l-ai dorit, sau pentru care poți munci ca să-l înfăptuiești. Inspirația este intr-adevăr ceva care „te lovește”, un moment Evrika. Dar este fals să credem că inspirația nu are nevoie de măsuri precursoare ce facilitează venirea ei.
Pe „Scala Inspirației”, dezvoltată de psihologii Todd M. Thrash si Andrew J. Elliot, înaintea inspirației se afla deschiderea spre experimentare și studiul, acestea indicând că starea de inspirație este mai frecventă în rândul celor care studiază mult în domeniul lor și care sunt deschiși către inspirație.
Studiul singur nu poate produce aceleași efecte ca inspirația, fiind demonstrat că cei care scriu opere literare studiate au o incidență mai mare a cuvintelor șterse, pauze mai lungi în timpul scrisului, paragrafe mai mari, iar opera în final este mai puțin remarcabilă și de impact. În schimb cei inspirați au declarat o calitate mai bună a vieții emoționale, o stare de găsire și îndeplinire a scopului, mai multă recunoștință și niveluri ridicate de afect pozitiv.
Cu toate acestea, a pune accentul doar pe inspirație este complet greșit, ducând la depresie în rândul autorilor, artiștilor etc. Inspirația este mai degrabă o interacțiune surprinzătoare între cunoștințele actuale ale individului și informațiile pe care le primește din exterior. Inspirația nu este același lucru cu efortul, însă efortul este o condiție esențială pentru inspirație, pregăting mintea pentru o experiență inspirațională. Deschiderea spre experimentare și afectul pozitiv sunt deasemenea importante, o minte deschisă și o abordare pozitivă ajutând la recunoașterea inspirației atunci când aceasta lovește.
Micile reușite au și ele un rol pozitiv în provocarea inspirației, făcând individul mai fericit, relaxat și deschis către o nouă experiențe inspirațională. Un studiu arătat că cei care își puneau obiective inspiraționale pe care le atingeau, își alegeau apoi inspirat alte obiective pe care le îndeplineau într-un timp scurt, procesul spiralând ascendent.
Pe lângă neglijarea importanței inspirației, societatea pare că a uitat și importanța mentorilor. Expunerea la modele pozitive, eroi, mentori are un rol foarte important în provocarea stării de inspirație. Gregory Dess și Joseph Picken în „Changing Roles: Leadership in the 21st Century” punctează că economia globală competitivă cere liderilor să mute focusul de pe managementul eficient pe utilizarea eficientă a resurselor diversificate ale companiei. Ei identifică cinci caracteristici cheie ale unui lider:
- Folosirea viziunii strategice pentru a motiva și inspira
- Imputernicirea angajaților de toate nivelurile
- Acumularea și împărtășirea cunoștințelor interne
- Strângerea și integrarea informației externe
- Provocarea status-quo și încurajarea creativității
Steve Jobs este exemplul cel mai elocvent de manager inspirational, bifând fără îndoială cele cinci criterii de mai sus.
Pentru a deveni inspirat la nivel personal, crează condițiile optime. Iar pentru a evolua ca societate, e timpul să creăm condițiile pentru toată lumea, începând cu recunoașterea rolului inspirației în creșterea nivelului de trai a fiecărui individ și implicit a întregii comunități.