”ÎN:CREDERE” este un program de educație nonformală cu scopul principal de a-i ajuta pe tineri să își recâștige încrederea în ei. El este adresat atât tinerilor implicați activ în proiect, cât și celor care îl urmăresc pentru inspirație și motivație.
Din cauza pandemiei, mulți tineri s-au închis în ei, iar evoluția lor academică, cât și profesională, a scăzut substanțial, precum studiile arată, iar aceștia, deși încearcă, nu știu pe ce drum să se îndrepte pentru a ieși din zona de confort.
Perioada de derulare a programului: 15 iulie – 31 august
Perioada de inscriere: 22 iunie – 15 iulie
Obiectivele programului
Obiectivele secundare ale programului de învățare creativă sunt următoarele:
- învățarea tinerilor despre valoarea muncii
- responsabilizarea celor ce vor participa la eveniment
- obținerea și dezvoltarea unor noi aptitudini
- motivarea acestora în a nu renunța, chiar dacă uneori lucrurile devin grele
În ce constă acest program?
Ai vârstă cuprinsă între 16 și 22 de ani? Ești student și cauți noi oportunități care să te ajute în dezvoltarea atât personală, cât și profesională? Vrei să îți îmbunătățești CV-ul prin adăugarea unei noi diplome? Atunci te afli în locul potrivit!
Prin proiectul ”ÎN:CREDERE” vei avea șansa să intervievezi persoanele pe care le admiri pentru a afla mai multe despre experiența acestora în domeniul tău de interes. Dar înainte de asta, vei avea parte de un training. Vrei să creezi noi conexiuni și să beneficiezi de un mediu prietenos de învățare? Noi îți punem la dispoziție training-ul printr-un online meeting. Ești o persoană retrasă care învață mai bine pe cont propriu? Nu-ți face griji, ne-am gândit și la asta! Pentru tine, am conceput o versiune scrisă a programului de training. ‘’Training? Nu am timp de așa ceva.’’ Dacă te gândești la asta, elimină acest gând! Training-ul pe care îl oferim este unul scurt și concis, așa că în mai puțin de două ore vei asimila toată informația de care ai nevoie pentru a continua procesul de dezvoltare ‘’ÎN:CREDERE’’.
Mult așteptatele provocări
Prin acest proiect, vei avea șansa să îți intervievezi propriul idol. Suntem siguri că ai cel puțin o persoană pe care o admiri, o persoană care te inspiră. O persoană pe care o urmărești zilnic, gandindu-te: ‘’Aș vrea și eu să fiu așa într-o zi.’’
Aceasta este oportunitatea ta! Nu o rata! Vei putea să afli tot ceea ce ți-ai dorit dintotdeauna să știi despre persoana care te motivează în fiecare zi. De la ‘’insight-uri’’ în domeniul în care aceștia își desfășoară activitatea, la sfaturile acestora despre cei care sunt la început de carieră și își doresc să urmeze același drum precum cel a persoanelor intervievate, până la răspunsurile întrebărilor: ‘’Cum îmi dau seama ce îmi place cu adevărat?’’, ‘’Dacă nu sunt îndeajuns de bun să urmez această carieră?’’, plus mult altele. Dar nu numai!
Voi, cursanții, veți învăța cum să manipulați arta eșecului, și cum să nu vă lăsați pradă acesteia. Eșecul este principalul factor care îndepărtează tinerii de la țelul lor. Sunteți fie prea speriați să începeți, sau fie prea speriați să mai continuați după ce eșuați o dată. Probabil v-ați întrebat de nenumărate ori, ‘’de ce?’’. Pentru că eșecul scade încrederea de sine. Dar nu trebuie să fie așa. Iar prin programul ‘’ÎN:CREDERE’’, veți învăța cum să nu vă lăsați pradă eșecului. Cum să învățați din greșelile pe care le faceți, și cum să nu vă lăsați demoralizați de nereușitele voastre. Ca tineri la început de cariera, probabil ați aplicat la multe job-uri și ați primit și multe refuzuri, iar acest lucru v-a demoralizat și v-a făcut să vă îndoiți de voi înșivă, veti devenii mai blânzi cu voi înșivă. Deci nu ezitați, vă fi o oportunitate care va schimba vieți!
Interviurile pot fi realizate personal sau la distanță, cu persoane din România sau de oriunde din lume.
Potențiale domenii ale profesioniștilor:
- STEM (știință, tehnologie, inginerie, matematică)
- Sănătate
- Industrii creative (publicitate, arhitectură, artă, meșteșuguri, design, modă, film, muzica, artele scenei, publishing, gaming, radio, TV, scriitură, editare, fotografie, videografie, creator de conținut)
- Educație: profesori, formatori
- Diplomați, avocați, cercetători, etc.
Beneficiile programului
Atunci când trebuie să pregătești un interviu trebuie să treci prin mai multe etape, precum:
- documentarea
- stabilirea întrebărilor: gândește-te la ceea ce îți dorești cel mai mult să știi despre acea persoană și despre industria în care profesează. Profită la maxim de această oportunitate și nu iți irosi întrebările! (Un mic sfat: întreabă și despre toate obstacolele peste care respectivul a trebuit să treacă pentru a ajunge unde este astăzi, despre metodele care l-au ajutat să nu renunțe atunci când a avut o dezamăgire, etc. Gândește-te și la lucrurile negative, nu doar la cele pozitive. Cine știe, acest interviu s-ar putea să te ajute mai mult decât crezi!)
- concentrare în interviu pentru a formula întrebări contextuale
- ascultare, prioritizare, planificare, elaborarea interviului fie el scris, audio sau video
- elaborarea formei finale a interviului: text plus fotografie, video, audio de tip podcast, ceea ce vă va dezvolta abilitățile de producție de media digitală.
- forma finală a interviului va avea și un post pe Instagram; un post pe care tu îl vei crea după bunul plac. În acest fel, munca ta vă fi descoperită și de alți oameni. În acest post vei introduce ceea ce crezi tu că este esențial legat de interviu, de exemplu: un sfat care crezi că este un ”must” și pe care dorești să îl împărtășești cu alți oameni. Creează această postare așa cum îți dorești tu; fă-o să te reprezinte! La urma urmei, acea postare îi va încuraja pe alții să îți vadă interviul.
- obținerea unei diplome ce poate fi adăugată la CV, și chiar și pe LinkedIn — știm cu toții cât de mult contează pentru un tânăr să aibă cât mai multe de arătat angajatorilor
‘’ÎN:CREDERE’’ este un proiect care vă va introduce în viața reală și vă va ajuta să exersați empatia, căci trebuie să descoperiți singuri cum să vă conectați cu expertul în cadrul interviului. De asemenea, vă va cultiva curiozitatea, creativitatea, comunicarea, competențele digitale.
Desfășurare
Proiectul se desfășoară pe platforma edpost.ro. În cadrul programului, cum am menționat mai sus, veți beneficia de training. Aici veți învăța cum să alegeți persoana pe care să o intervievați, cum să o contactați (singuri sau alături de mentorii din program), cum să pregătiți și realizați un interviu. Editarea scrisă, audio sau video este realizată tot de voi, iar rezultatul muncii voastre, interviul, va fi publicat pe edopost.ro și în comunitatea platformei. Totodată, va avea secțiunea de comentarii, pentru ca voi să puteți primi feedback de la public. Și să nu uităm de postarea de pe Instagram ce va fi realizată tot de voi!
Te-am convins să te înscrii? Dacă da, ce mai aștepți? Scrie-ne la: hello@iwords.ro
Iți promitem o experiență fun, și totodată educațională, de neuitat!